Modalitati de interventie

           Este vorba in primul rand, de asigurarea unor conditii optime de dezvoltare armonioasa si multilaterala  a presonalitatii in formare, iar in al doilea rand, de promovare unor conditii superioare de sanogeneza somatopsihica pentru toti membrii societatii. Aceste conditii sunt impuse si de asezarea de noi baze a relatiilor interumane, in edificarea unei societati avansate si asigurarea unui inalt nivel de civilizatie.
            Metodele de asistenta complexa si in acelasi timp de particularizare, in situatia comportamentului deviant vizand in principal aspectele majore si specifice ale fenomenului:

A. preventia sau interventia antefactum  cuprinde totalitatea masurilor profilactice, indreptate asupra individului sau a comunitatii sociale, in vederea prevenirii conduitelor deviante, a cauzelor, conditiilor si circumstantelor care o pot. In aceasta categorie se disting patru categorii principale in functie de caracterul specializat, etapa si situatiile pe care le vizeaza:

  • masuri socio-psihologice vizeaza remedierea precoce a conditiilor nefavorabile de microclimat social, au ca indicatie majora suplinirea familiei in absenta fizica a acesteia sau cand ea este depasita ca functie educativa, se adreseaza in special prevenirii dizarmoniilor de personalitate, de etiologie pregnant sociogena. Aplicarea lor se impune printr-o depistare activa, de catre organele de asistenta sociala, a focarelor necorespunzatoare de microclimat familial sau de  grup, inca inainte de conturarea unei dezvoltari dizarmonice precoce a personalitatii minorului;
  • masuri socio-profesionale trebuie sa previna riscurile de esec adaptativ, prin alegerea necorespunzatoare a unei profesiuni, in dezacord cu inclinatiile, aptitudinile, preferintele si capacitatile somato-psihice ale copilului. Aceste masuri se adreseaza, in consecinta, in special etapei de definitivare a maturizarii sociale, tradusa in comportamentul adecvat sau dimpotriva deviant, in conditii de inadaptare la mediul social;
  • masuri psihoprofilactice  vin sa se opuna actiunii cauzelor de ordin individual, organogene sau neuropsihogene, cu continut patologic, care predispun si traduc, in conditii favorizante, la conduite deviante. In aceasta directie este necesara depistarea precoce si activa a tulburarilor de comportament, prin masuri de asistenta preventiva medico-sociala, inca inainte ca aceste tulburari sa capete un caracter sistematizat sau forme de anti sau asocialitate.
  • masuri raportate la prevenirea efectelor  antisocialeale comportamentului deviant (masuri medico-legale si masurile de siguranta, atat fata de cei cu potential infractional, cat si fata de infractorii ce prezinta periculozitate permanenta).

            Masurile care urmaresc in mod special prevenirea aspectelor antisociale ale comportamentului deviant, au un caracter complex, vizeaza categoriile predispuse, inca din copilarie si adolescenta, precum si la adult, prin existenta unor cauze si conditii favorizante in aceasta directie, de ordin endogen si exogen.
Aceste masuri se adreseaza acelor cazuri care prezinta prin caracterul tulburarilor psihice (tulburari de intensitate psihotica) un grad de periculozitate sociala, atat pentru anturajul apropiat, cat si in afara.

B. Interventia postfactum:

a) etapa terapeutica, cuprinde totalitatea masurilor cu caracter curativ, indreptate asupra individului sau circumstantelor sociale, extraindividuale, in scopul combaterii, a jagularii conduitei deviante, a circumstantelor care o itretin sau o agraveaza.
In aceasta categorie de masuri de interventie activa, imediata, directa, se disting patru grupe:
1. masuri psihiatrice:

  • terapie biologica;
  • psihoterapie;
  • terapie ocupationala sau ergoterapie;

2. masuri medico-sociale:

  • socio-pedagogice;
  • protectie sociala;

3. masuri coercitiv-educative:

  • masuri juridice;
  • de criminologie clinica

4. masuri de ordin medical: in vederea remedierii unor cauze organogene  de ordin somatic, care au favorizat sau fac  parte din motivatia complexa a conduitelor   deviante.

b) recuperarea sau post-interventia cuprinde totalitatea masurilor de lichidare sau anulare a consecintelor conduitei deviante, indreptate atat asupra individului cat si asupra comunitatii sale sociale.
In cadrul masurilor de recuperare se pot distinge doua categorii mari:

  • masuri individuale (psihoterapie, asistenta psihiatrica constand interapie si supraveghere psihiatrica, socioterapie);
  • masuri sociale (adaptare familiala, adaptare profesionala, adaptare sociala).

            Sistemul de asistenta sociala cuprinde un ansamblu de institutii, programe, masuri sau activitati profesionalizate, servicii de protectie a persoanelor, grupurilor si comunitatilor cu probleme sociale aflate temporar in dificultate care, datorita unor motive de natura economica, socio-culturara, boilogica sau psihologica, nu au posibilitati de a realiza prin mijloace si eforturi proprii un mod normal, decent de viata.
Obiectivul interventiei asistentei sociale este de a sprijini pe cei aflati in dificultate sa obtina conditii necesare unei vieti decente, ajutandu-i sa-si dezvolte propriile capacitati si competente pentru o functionare sociala corespunzatoare.
Obiectivul interventiei asistentei sociale il reprezinta urmatoarele categorii de persoane: familii sarace, copii abandonati sau institutionalizati, minorii delincventi, tinerii neintegrati, persoane dependente de droguri si alcool, persoane abuzate fizic si sexual, persoane handicapate fizic, mental, persoane cu boli cronice, persoane de varsta a treia neajutorate si sinistratii.
Asistenta sociala este parte integranta a protectiei sociale, ea vizeaza prin serviciile sale, atenuarea partiala a inegalitatii sociale existente si are cateva functii:

  • identificarea si inregistrarea segmentelor de populatie care fac obiectul activitatii de asistenta sociala;
  • diagnoza problemelor socio-umane cu care persoanele vulnerabile sau grupurile cu risc crescut se pot confrunta intr-o anumita perioada de timp si in anumite conditii socio-economice si culturale date;
  • dezvoltarea unui sistem coerent de programe, masuri si activitati profesionalizate de suport si pritectie a acestora;
  • identificarea variatelor surse de finantare a programelor de sprijin;
  • constientizarea propriilor probleme de catre cei aflati in situatii de risc;
  • stabilirea drepturilor si modalitatilor de acces la serviciile specializate de asistenta sociala prin cunoasterea cadrului legislativ institutional;
  • suportul prin consiliere, terapie individuala sau de grup in vederea refacerii capacitatii de integrare socio-culturala si economica;
  • promovarea programelor de prevenire si a programelor de preventie;
  • dezvoltarea unui program de cercetari.

            Asistenta sociala  abordeaza problema la diferite nivele:
1. nivel de baza-individual care consta in asistenta economica, psihologica, morala, a unor categorii de persoane cum ar fi: somerii, dependentii de alcool si droguri, victime ale abuzurilor;
2. nivel interpersonal  consta in terapii de familie, terapii ale cuplurilor, ale grupurilor marginalizate;
3. nivel comunitar:  cartier, oras, judet; rezolvarea conflictelor etnice, rezolvarea conflictelor intre diverse grupuri, mobilizarea energiei individuale si comune pentru refacerea resurselor.
Finalitatea serviciilor de asistenta sociala consta in a ajuta indivizii, grupurile sau comunitatile sa depaseasca perioade de dificultate.