Institutia de ocrotire - factor favorizant al aparitiei tulburarilor de comportament
Ocrotirea copilului privat sau dezavantajat de familie se realizeaza prin diferite forme:
Forme de ocrotirea copilului privat sau dezavantajat de familie |
|
a) ocrotirea cu carecter permanent |
-mentinerea / reintegrarea in propria familie sau familia largita; |
b) ocrotirea cu caracter temporar |
-plasament familial; |
Leaganul si casa de copii sunt institutii guvernamentale care asigura ocrotirea si educatia copilului privat sau dezavantajat de familie, mai precis a copilului orfan, abandonat, neglijat, a copilului cu parinti decazuti din drepturile parintesti, pusi sub interdictie, disparuti sau declarati morti, a copilului deficient caruia familia nu-i poate asigura conditii de crestere si educatie, a copilului pentru care familia reprezinta un pericol pentru dezvoltarea lui fizica si morala (boli grave, infirmitate, mediu imoral). Aceste institutii suplinesc familia, devenind familie substiut prin preluarea obligatiilor acesteia.
Dificultatile educative in casa de copii au drept cauza principala eterogenitatea mediilor de provenienta si a experietelor sociale anterioare.
Transferul dintr-o institutie in alta constituie fondul crizelor de adaptare care, de asemenea prejudiciaza dezvoltarea si maturizarea copilului. Practica a dovedit ca cele mai mari probleme educative sub aspectul integrarii in regimul vietii casei de copii proveniti din familii dezorganizate si din relatii de concubinaj. Pentru cei care sesizeaza si mai tarziu coenstizeaza ca apartin familiei, absenta conditiilor materiale fiind pretextul abandonarii in fapt, raportarea la familie este o dominanta ce determina structura complexelor de provenienta si de institutionalizare cu efecte negative asupra echilibrului biopsihic general, al maturizarii psihosociale.
In cadrul procesului educational, un loc important il reprezinta mediul inconjurator-spatiul ambiant. Acesta din urma poate fi extins / restrans sau transformat in permanenta pornind de la reperele celor care se ocupa de ei si tinand cont de preferintele si personalitatea copiilor. Traditia acumulata in modul de organizare a spatiului a facut si din pacate, mai face inca si in prezent ca viata copiilor din unitatile de ocrotire sa fie impartita intre dormitor, sala de studiu, scoala, sala de mese, locul de joaca. Ca urmare:
- randamentul muncii de educatie a copilului este scazut;
- se dezvolta la copii un comportament modificat in sensul ca pierd sau isi formeaza simtul atasamentului fata de cineva anume;
- copiii devin superficiali, nesiguri si cu un pronuntat sentiment al culpabilitatii.
Pornind de la aceste realitati s-a cautat intimizarea si personalizarea spatiului de locuit, transformand dormitoarele si salile de studiu in camere de locuit pentru 4-6-8 copii, camere amenajate in asa fel incat sa ofere copiilor o ambianta cat mai comoda si mai placuta.
Fuctionalitatea mixta este dublata de un aspect interior cat mai placut (dulapuri, mese de lucru, televizor, aparat de radio, covoare,perdele asortate, tablouri, etc.), aspect la care contribuie si inventivitatea personala a micilor locatari.
Gruparea copiilor in camere se face pe verticala (de varste diferite, de la prescolari la elevi de liceu), in functie de prietenii, interese sau preocupari comune, cautandu-se sa se grupeze in primul rand fratii. Acest lucru impune si schimbarea metodelor de lucru ale educatorilor. Un educator se ocupa de 15 copii concomitent, acum el se ocupa doar de 6-7 copii (uneori chiar de 3-4 copii) restul fiind la cursuri, fapt ce a generat multiple efecte pozitive: s-au instaurat intre educatori si copii, chiar si intre copii relatii bazate pe cooperare si incredere reciproca, a crescut gradul de responsabilitate al copiilor in ceea ce priveste pregatirea profesionala, cat si preocuparea pentru autogospodarire.
Stabilirea si asigurarea unui mediu ambiant corespunzator nevoilor de ingrjire, crestere si educare a copilului s-au asigurat si prin organizarea / reorganizarea caselor de copii pe tip familial. Existenta sufrageriei, a dormitorului si a bucatariei (dotata cu tot ceea ce este necesar: aragaz, frigider, vesela, etc.) a dus la disparitia pasivitatii, a “servitului pe tava” a copiilor de catre adulti, asigurand desfasurarea procesului de invatare, formare sociala intr-un climat apropiat de cel familial (fizic, material si mai ales moral-afectiv-emotional).
Cu toate acestea, casele de copii se confrunta inca cu oserie de probleme:
1. acutizarea problemelor nerezolvate si / sau nerezolvabile in perioada anterioara (leagan, casa de copii prescolari, familie precara;
2. complicarea problemelor datorita dificultatilor generate de educatia scolara (care solicita efort fizic si psihic sistematic pentru invatare) ca si specificul varstelor (prepubertate, adolescenta);
3. eterogenitatea mediilor determinata de provenienta copiilor (leagan, case de copii sau familie) si eterogenitatea cauzistica in cadrul fiecarei categorii (din familii sarace, orfani, din familii imorale).
Probleme specifice:
- nedezvoltarea autonomiei morale, sociale si intelectuale datorate monotoniei, tutelarii, uniformizarii vietii;
- transformarea simptomelor si complexelor in sindromul de institutionalizare prezentand un tablou medical, psihologic si pedagogic complex;
- relatiile sociale si relatiile intre sexe, timpul liber, bani de buzunar-pericolul transferului negativ intre copii (avand in vedere si internarea celor aflati in faza / stare predelincvetiala);
- sprijinirea activitatii de invatare;
- pregatirea pentru viata de familie;
- orientarea scolara si profesionala intre dirijare si consiliere;
- peoblemele copiilor si tinerilor asistati-probleme specifice varstei lor, inclusiv casatoria.
In intampinarea acestui complex de probleme, noua Reforma in domeniul protectiei sociale a copilului prevede urmatoarele directii de actiune:
- promovarea conceptiei care porneste de la nevoia si dreptul copilului de a creste intr-o familie sau intr-un mediu cat mai apropiat de aceasta, de aceea, indiferent de varsta, boala,handicap pe care il are sau de scoala pe care o frecventeaza;
- dezvoltarea-prioritar a alternativelor de tip familial atat ca solutie permanenta (familia de origine, adoptia) cat si ca solutie temporara (plasament familial, incredintarea in familie);
- stimularea reintegrarii si incredintarii in familia largita, adoptia;
- promovarea dezinstitutionalizarii prin:
- crearea de case pe tip familial;
- plasamentul familial;
- incredintarea pe perioada vacantelor;
- restructurarea institutiilor pornind de la respectarea drepturilor copilului:
- internarea justificata
- mentinerea relatiilor familiale;
- respectarea aspectului religios, cultural;
- egalizarea sanselor;
- respectul persoanei;
- participarea la decizii;
- reintegrarea reusita si timpurie;
- crearea unui sistem de formare initiala si permanenta pentru profesiuni sociale, socio-educative, socio-medicale;
- promovarea muncii in echipa interdisciplinara si individualizarea / personalizarea demersurilor recuperatorii;
- initierea in programe comune in parteneriat, mai multe ministere, de indentificare, evaluare a starii sanatatii, de luare de masuri de ocrotire;
- crearea de institutii de reabilitare comportamentala si medico-educativa care sa corespunda nevoilor copiilor indaptati;
- implicarea organizatiilor nonguvernamentale in rezolvarea acestei problematici-crearea de servicii sociale