Criza de originalitate: etapa specifica adolescentei

            Perioada caracterizata printr-un ansamblu cu transformari evolutive, extrem de nuantate, de natura bio-psiho-sociala, care definesc incheierea eteronomiei morale si dobandirea unei creativitati personale marcand stabilizarea personalitatii, adolescenta reprezinta cea mai complexa etapa de dezvoltare a tanarului in drumul sau spre maturitate. Aceasta etapa pare sa ridice cele mai mari dificultati procesului educativ datorita frecventei perturbari fiziologice, dezechilibre afective, devieri caracteriale si tulburari de conduita care insotesc, adeseori maturizarea.
            Literatura de specialitate vorbeste in acest sens de adevarata “criza” a adolescentei, constand in multiple conflicte interne si externe, acte impulsive sau conduite deviante, exprimate prin ostilitatea fata de parinti, revolta contra interdictiilor puse de adult si afirmarea unor modele contestatare de conduita.
            Adolescentul prezinta nonconcordanta fata de caracterul cerintelor si solicitarilor noi pe care le impune societatea prin intermediul familiei, scolii, al opiniei publice, etc. Aceasta nonconcordanta are forme de maturizare diferite.
            Fenomenele psihologice afective si caracteriale care insotesc pubertatea, fiind specifice adolescentei, prezinta o asemenea similitudine la aproape toti indivizii, incat pot fi grupate sub denumirea generala de “criza”.
            Oricum am numi-o: criza de originalitate juvenila, criza varstei ingrate sau a varstei dificile ori pur si simplu criza adolescentei, aceastaetapa a evolutiei psihologice este banala in sine, cu toata gravitatea manifestarilor ei exterioare. In timp ce modificarile anatomice si fiziologice ale perioadei pubertare se efectueaza lent, aceasta criza izbucneste cu brutalitate.
            Servind multa vreme ca explicatie generala a oscilatiei personlitatii intre normal si “patologic” si a tendintelor de devianta constanta a comportamentului, notiunea de criza a adolescentei se refera de fapt la trasaturile contradictorii ale etapelor de dezvoltare a personalitatii, care la unii adolescenti se manifesta mai accentuat decat la altii.
            Variind in functie de mediul social si de conditiile de viata ale adolescentului si reflectand tensiunile a adaptarii sale la un nou status social, criza adolescentei care se manifesta intre 12-14 ani la fete si 14-16 ani la baieti, apare deseori pe fondul unei instabilitati a personalitatii si al identitatii negative a adolescentului cu normele si valorile etice. Referindu-se contra “tabuurilor” si interdictiilor care i s-au impus in perioada copilariei, viitorul adult isi formeaza o constiinta normativa si motivationala orientata catre negarea si respingerea modelelor adultului si implicit, cautarea si afirmarea unor modele culturale contestatare proprii.
            Trasaturi specifice crizei de originalitate:

  • atunci cand apare se manifesta prin episoade lente si spectaculoase;
  • este generata se pare chiar de ambiguitatea statusului adolescentin: adolescentului i se neaga indentitatea de copil, dar nu i se recunoaste, inca capacitatea de a indeplini rolurile adultului;
  • sentimente de solitudine;
  • tandrete egocentriste;
  • o anumita oscilatie a personalitatii adolescentin intre normal si patologic.

            La baza conditiilor morale ale adolescentilor se afla multiple conditionari si determinari valorice influentate de succesul sau esecul procesului de socializare.

  • Dificultati: -o prima dificultate rezulta din modul cum este conceputa si realizata socializarea morala a adolescentului la nivelul familiei, al scolii, al grupului de munca, al altor factori educativi;
  • -transformarile psihice intense care au loc in perioada adolescentei nu se pot desfasura, totusi in afara rezolvari unor contradictii si tensiuni tipice, circumscrise de ceea ce unii autori au denumit-o “criza adolescentei” si care in conditiile existentei unor carente educative ale factorilor responsabili, se pot amplifica, orientand conduita adolescentului pe cai gresite.

            Cele mai negative efecte ale unui stil deficitar de educatie se resimt la nivelul constintei morale a adolescentului si implicit, al integrarii sale armonioase in viata adulta.
Adolescenta este varsta cea mai “ingrata”, iar manifestarile ei deviante de la calea normala de dezvoltare, dincolo de tulburarile inerente varstei ca atare, pot constitui un simptom indicativ pentru identificarea unor carente de educatie in domeniul moral (dincolo de tulburarile inerente varstei ca atare). Majoritatea anomaliilor psihice, afective sau caracteriale ale adolescentilor provin de pilda, din absenta realizarii adecvate a functiilor familiei si a responsabilitatii parintilor, familia reprezentand din acest punct de vedere un gen de “personalitate colectiva” a carei armonie sau dizarmonie au o deosebita rezonanta instructurarea personalitatii morale a adolescentului, in sanatatea si echilibrul sau psihic.
Insotita de modificarea inteligentei, a afectivitatii si personalitatii si de adoptarea unor noi roluri sociale, criza este o veritabila perioada de “moratoriu psiho-social” in cursul careia se formeaza adevarata constiinta morala si cand are loc indepartarea fata de parinti, revolta contra interdictiilor scolare, formarea unor noi imagini despre sine, dezvoltarea unor prietenii idealizate cu parteneri de aceeasi varsta, precum si aparitia  unor noi conflicte interne si externe.
De obicei, tinerii inchisi intr-un climat familial sufocant si ostil oricarei infulente din afara trec prin aceste crize tarziu, pe la 16 sau 18 ani.Intarzierea nu implica neaparat si o deficienta mintala. La varsta aceasta, mai avansata, crizele sunt foarte violente, greu suportate si lasa urme mai sensibile asupra caracterului.

Criza de originalitate comporta trei etape: 

1. Perioada revoltei:

  • prima manifestare  a acestei revolte este refuzul de a se supune din dezgustul pe care i-l provoaca ideea ca i se ordona ceva;
  • adolescentul nu mai este serviabil si se infurie impotriva micilor ajutoare pe care trebuie sa le dea in casa;
  • revolta impotriva parintilor si a familiei este cea mai frecventa si mai evidenta;
  • in timp ce inainte parerile parintilor erau adesea pomenite in discutiile dintre colegi, acum ele numai sunt citate  decat pentru a exemplifica aspectul retrograd al generatiilor varstnice;
  • fuga de acasa constituie forma extrema a acestei revolte impotriva familiei;
  • aceasta revolta este mai curand dovada conflictului dintr generatii decat a unei adevarate lipse de afectiune din partea copilului sau a unei asprimi excesive din partea parintilor;
  • revolta impotriva scolii, in ochii elevilor de 14 ani, profesorii lor se transforma in niste ignorati plini de pretentii sau niste tirani, elevii gandesc cu perseverenta o greseala cat de mica a profesorilor care sa serveasca drept justificare a acestei revolte;
  • din clipa in care se crede definitiv eliberat din lanturile copilariei, adolescentul cauta sa-si afirme noua sa independenta prin numeroase excentritati;
  • fanteziile sentimentale, rasetele stridente, sunt mijloace pentru a se face remarcat;

            Un mijloc curent de afirmare il constituie aspectul exterior, adolescentii cautand sa se evidentieze prin fizicul bine conformat, prin imbracamintea croita cu gust, prin maniere, prin eleganta miscarilor; nu rareori, unii adolescenti mai influentabili, din dorinta de a se face remarcati se lasa tarati in manifestari mai grve: alcoolism, infractiuni.

2. Perioada inchiderii in sine:
  • aceste excentritati dureaza de la caz la caz, de la un an la trei ani, apoi se atenueaza, pentru a dispare intre 16 si 17 ani;
  • gustul pentru scandal scade cand personalitatea a devenit destul de puternica incat sa nu mai aiba nevoie de a se afirma;
  • dupa perioada exuberanta a dezordinii urmeaza epoca inchiderii in sine;
  • adolescentul cauta sa-si cunoasca propriul sau personaj transformat pentru a dovedi celor din jur ca a iesit din copilarie  si a devenit un om stapan pe faptele sale;
  • coriozitatea il impinge si ea la asemenea investigatii si el porneste la descoperirea eului sau interior cu aceiasi ardoare cu care explora in visele lui de copilarie, misterioasele tinuturi din cartile de aventura;
  • adolescentul se inchide in sine, isi diseca toate sentimentele si isi analizeaza fiecare miscare

3. Perioada de exaltare si afirmare:

  • in urma acestui examen de constiinta, tanarul se simte gata sa infrunte pe cei de o seama cu el si pe cei mai varstnici;
  • plin de incredere in el este gata cu asalt tot ceea ce e mai placut sau mai dificil de obtinut din lume;
  • elanul este rodul unei indelungate maturizari a personalitatii si constituie o reactie importanta starilor lui visari de odinioara;
  • in clipa in care incepe sa studieze obiectiv framantarile care i-au ravasit adolescenta, el acorda mai putina importanta nelinistilor actuale;
  • invata sa se  aprecieze nu in functie de ceea ce a fost si numai in functie de ceea ce ar dori sa fie;
  • el numai este un adolescent si este gata sa duca o viata de adult atunci cand isi poate expune dorintele si preferintele sale si altora decat confidentilor lui intimi, cand suporta criticile si incepe sa se apere mai mult cu ratiunea decat cu inima;
  • dorinta de afirmare a personalitatii, de independenta se exprima in atitudini diverse, astfel, adolescentul este in general preocupat de impresia pe care o face celor din jur si acorda un interes mult sporit unor aspecte ale tinutei: felul imbracamintii si gradul in care satisface cerintele modei, pieptanatura, fardul (la fete), tigara (ca element al tinutei de “om matur”) etc.

            Criza de originalitate a adolescentei se poate considera ca o cautare febrila a modului de exprimare, prin constructii si modele comportamentale si atitudinale, prin adoptaera unui stil de a reactiona, stil ce vrea sa se afirme ca fiind al constiintei de sine. Criza de originalitate echivaleaza cu sondarea de catre tanar a resurselor, a rolurilor posibile de viata, un fel de debut si rezumat al formelor de existenta si viata posibile, intelese si visate (dorite).